Albina face parte din una dintre cele mai avansate grupe de insecte — Ordinul Hymenoptera (au doua perechi de aripi membranoase), familia Apidae, genul Apis, specia mellifera sau mellifica (albina melifera europeana, pe care o ingrijim in Romania).Albina este un animal nevertebrat caracterizat de alcatuirea corpului din trei parti principale: cap, torace si abdomen, la rindul lor compuse din mai multe segmente si acoperite cu un invelis tare, chitinos ; de prezenta a sase picioare articulate si , la majoritatea , aripi. La acest ordin apare viatasociala si organizarea indivizilor in colonie (sau familie) echivaland prin functionalitate cu un organism, ceea ce atrage cu sine diviziunea muncii, ingrijirea in comun a urmasilor, adunarea si prelucrarea in comun a hranei, concentrarea puterii reproducatoare a organismului la o singura femela perfecta-matca(singura care poate depune oua fecundate) si la cativa masculi - trantorii, reglarea in comun a caldurii organismului social. Consecinta a acestei vieti sociale duce la aparitia populatiei de mari dimensiuni, indivizi cu functii de intretinere,lucratoarele.Un alt aspect este, acumularea de rezerve de hrana, totul cu remarcabile adaptari si dezvoltari in morfologie ale sistemului digestiv, respirator, muscular, nervos, reproducator, excretor, gxceptionale performante ale organelor de simt, ale sistemului enzimatic si hormonal, din toate rezultind spectaculoase aspecte de comportament.
Iar aparitia a doua caste la sexul femel (matca si lucratoarea) este expresia inaltei diviziuni a muncii atinsa de specie in indeplinirea functiilor sociale. De retinut : nu matca, unica, este noutatea in evolutie, ci lucratoarea, aceasta este, in perfectiunea ei, o minunata diversiune de la dezvoltarea reproductive, normala, a femelei.
Incepind cu luna martie, stupul poate fi deschis fara riscuri. Pe fagurii din centrul stupului, in elipse cit palma si, pe masura trecerii zilelor, din ce in ce mai ample pina la a ocupa aproape toata suprafata fagurelui, se observa in celule ouale. Albe, stralucitoare, ouale de albina sint ca niste bastonase lungi de 1,4—1,6 mm, curbate catre partea dorsala, rotunjite la capete. Capatul anterior al oului, polul oral sau cefalic este mai gros in acea parte se va dezvolta capul viitorului individ ; capatul posterior , polul caudal sau anal, mai subtire, adera la baza celulei. In ou se formeaza, la citeva ore de la depunere, embrionul; sint vizibile (cu o lupa foarte puternica) inceputuri de segmentare a corpului, mugurii pieselor bucale si ai picioarelor. In a treia zi de la depunerea in celula, rupand foitele embrionare, eclozioneaza tinara larva. Ea seamana cu un viermisor alb stralucitor si este curbata ventral , invers decat oul. Datorita ingrijirii atente si asidue acordate de catre albinele doici , larva creste timp de cinci zile in ritm accelerat (numai intr-a doua zi de viata greutatea ei devine de sase ori mai mare decit in ziua precedenta) ; masa corpului larvei ocupind toata celula.
Aspectul puietului este foarte important pentru cel care ingrijeste albinele. Apicultorul trebuie sa-si obisnuiasca ochiul cu masa alba sidefie alcatuita de totalitatea larvelor si oualor din fagure : ea caracterizeaza starea de sanatate. Orice schimbare in culoarea, stralucirea si forma larvelor trebuie sesizata si cercetata.
In timp ce in interiorul organismului larvei au loc profunde transformari ale organelor si perfectionari ale acestora, marcate de 4 naparliri succesive, in ziua a 6-a (a 9-a zi de la depunerea oului) larva intinsa incepe sa-si teasa coconul. Prenimfa si apoi nimfa sau pupa care ii ia locul sint faze de dezvoltare ale albinei desemnate in vorbirea curenta ca “puiet in varsta” , spre deosebire de “puietul tanar” , larvele, diferentiate la randul lor pentru nevoile practicii in larve tinere si larve invirsta (1—3 zile si respectiv 3—6 zile). Cea mai neangajanta si mai sigura diferentiere a puietului este aceea care se refera la aspectul sau in stup , puiet necapacit si puiet capacit; denumirile se refera la capacelul de ceara pe care albinele ce acopera fagurii il pun peste coconul gata tesut de larva in ziua a 9-a. Chiar daca nu mai este hranit de catre albinele doici, nu inseamna ca puietul capacit nu beneficiaza de ingrijire : prin insasi prezenta lor activa pe fagurii cu puiet, albinele asigura temperatura optima dezvoltarii acestuia ; in absenta albinelor acoperitoare, puietul din celule, fie el capacit, fie necapacit, raceste si moare.
Pe măsură ce vremea se încălzeşte şi în natură apare un cules de întreţinere constant, activitatea de ouat a mătcii se intensifică (depune aproximativ 2000 de ouă în 24 de ore), numărul albinelor care eclozionează îl depăşeşte pe cel al albinelor bătrâne, epuizate, care mor, iar populaţia familiei de albine se dezvolta în ritm alert. Dezvoltarea familiei de albine incepe in martie-aprilie iar deavoltarea maximă a coloniei de albine se realizează în luna mai-iunie, în perioada de înflorire a salcâmului. Concomitent cu creşterea capacităţii de secreţie la albinele doici a hranei larvare, a lăptişorului de matcă, are loc şi creşterea numărului acestor albine tinere. Dacă la începutul primăverii, pentru o albină doică reveneau 3-4 larve, către sfârşitul primăverii se ajunge ca 3-4 albine doici să hrănească o larvă. Se produce astfel un dezechilibru între numărul de albine doici existente în colonie şi numărul larvelor de îngrijit, e surplus de doici, care nemaiavând de lucru, de hrănit larvele, îşi consumă propriul lăptişor produs, ceea ce determină dezvoltarea ovarelor acestor albine. Această modificare de ordin fiziologic determină şi modificarea comportamentelor albinelor doici, albinele devin inactive şi familia intră în frigurile roitului. Albinele construiesc mai multe botci, pe marginile laterale şi de jos a fagurilor, în care matca depune ouă, şi hrănesc mai puţin matca care scade în greutate, devine mai uşoară, aptă de zbor.
Ouatul scade brusc iar la puţin timp după ce primele botci sunt căpăcite, deci în preajma ieşirii din botci a mătcilor tinere, matca bătrână împreună cu o parte din albine şi trântori părăsesc stupul sub formă de roi. În a 9-a zi după ieşirea primului roi (roi primar), poate ieşi al doilea roi (roi secundar) care este mai mic decât precedentul şi are matcă tânără, neîmperecheată. De obicei albinele ţin captive mătcile tinere în botci, pentru a le elibera pe rând, în funcţie de plecarea roiurilor, ceea ce le face pe acestea să "cânte", să emită sunete repetate şi ascuţite ce pot fi auzite chiar din afara stupului. Câteodată însă albinele scapă nesupravegheate botcile, iar o dată cu roiul pleacă mai multe mătci virgine. La o zi-două după roiul secundar poate ieşi al treilea roi şi peste o zi al patrulea roi, roirea continuându-se până în momentul în care familia ce a roit va rămâne cu mai puţin de 1kg de albine si duce la epuizarea familiei.
Din cauza inactivităţii albinelor în perioada premergătoare roitului, cât mai ales din cauza slăbirii familiei de albine prin divizare, tocmai în preajma sau în timpul culesurilor de producţie, roitul se soldează cu însemnate pierderi de producţie, fapt pentru care este considerat, de apicultorii comerciali, ce urmăresc producţia, un fenomen nedorit. Dacă roitul coincide cu perioada culesului mare (principal), recolta de miere este pierdută aproape în totalitate. Culesul principal se referă la înflorirea masivă a principalelor plante melifere care oferă producţii ridicate de miere (rapita,salcâm, tei si floarea-soarelui). Pentru valorificarea integrală a culesului principal este necesar ca familia să aibă un număr mare de albine, între 60000 şi 80000 de indivizi(1 kg albina aproximativ 10000 indivizi), şi să fie ţinută în permanenţă în stare de activitate. Apicultorul trebuie să ia toate măsurile pentru a menţine activă familia de albine pe perioadă culesurilor, să se asigure că aceasta este sănătoasă, că are spaţiu suficient pentru depozitarea nectarului şi a polenului, pentru ponta mătcii şi să evite, prin aplicarea diferitelor procedee, intrarea familiei în frigurile roitului. Sezonul de roire naturală durează, în ţara noastră, de la sfârşitul lunii mai până către sfârşitul lunii iulie.
Odată cu terminarea culesurilor de producţie, pe la sfârşitul lunii iulie, familia de albine intră, din nou, în perioada creşterii albinelor tinere pentru iernare, ciclul se reia.
Către sfârşitul culesului principal (sfârşitul lunii iulie), puterea familiei de albine începe să scadă. treptat, ajungând la 50% faţă de începutul primului cules principal.
Începând cu prima decadă a lunii august, perioadă în care se înregistrează scăderea simţitoare a culesului, adeseori încetarea acestuia, activitatea de zbor a albinelor precum şi intensitatea creşterii puietului se reduce vizibil, totodată înregistrându-se o mortalitate mare în rândul albinelor. Albinele care rămân sunt foarte uzate, matca încetineşte mult ouatul şi albinele alungă trântorii din cuib. Apariţia culesurilor târzii, de nectar şi polen, în această perioadă, stimulează ponta mătcii însă intensitatea creşterii puietului nu va mai atinge nivelul din vară. Treptat, albinele care au participat la culesurile de vară, pier.Albinele ce eclozionează în perioada august-noiembrie sunt albinele care vor ierna. Ele trăiesc între 7 şi 8 luni. Albinele eclozionate în toamnă vor îngriji şi hrăni puietul de primăvară. Deşi au vârsta calendaristică mare, aceste albine sunt fiziologic tinere, neuzate. Longevitatea mare a acestor albine se datorează faptului că participă într-o mică măsură la creşterea puietului şi la activitatea de cules nectar şi polen, şi datorită acumulării de rezerve lipoproteice în corpul gras, în urma consumului intens de păstură. Cu rezerve de hrană suficiente în stup şi în organism, cu albine tinere,familia este pregătită să intre în perioada următoare,
Pe măsura răcirii timpului, o dată cu scăderea temperaturii sub 12°C, ouatul mătcii, creşterea puietului şi zborurile încetează, familia de albine intrând în perioada de iernare, a repausului de iarnă, care începe de din octombrie-noiembrie şi se termină în ianuarie-februarie, când matca îşi reia activitatea şi în cuib apare puietul.Scăderea temperaturii sub 12°C la familiile slabe şi 8°C la familiile puternice determină albinele să părăsească fagurii laterali şi să se restrângă pe fagurii din mijlocul cuibului şi să formeze, în dreptul urdinişului, "ghemul de iernare", ce are o formă apropiată unei sfere. Albinele au adoptat pentru iernare sfera deoarece aceasta are suprafaţa minimă raportată la un volum maxim fiind astfel forma perfectă pentru conservarea temperaturii.
Albinele pe perioada iernii sunt active şi se organizează în intervalele dintre faguri, într-o anumită ordine ierarhică. Astfel, la periferia ghemului sunt albinele mai în vârstă, ce stau mai aproape unele de altele şi formează "coaja ghemului". Aceste albine acoperă complet intervalul dintre doi faguri, mai ales celulele goale, stând cu capul orientat spre interiorul celulei şi cu aripile puţin ridicate, poziţie în care rămân nemişcate. Coaja ghemului are o grosime de 2,5-7cm, temperatura menţinându-se constantă la nivelul acesteia în jurul valorii de 6-8°C. Albinele din interiorul ghemului se dispun mai afânat şi produc căldură, prin mişcări caracteristice de picioare, abdomen şi aripi (de aici zumzetul caracteristic ce se aude la ascultarea coloniei).
In funcţie de mărimea populaţiei familiei de albine, perioada din an, temperatura exterioară şi starea creşterii de puiet, în ghem se realizează temperaturi diferite. Astfel, de la încetarea pontei şi a creşterii puietului şi până la reluarea lor, în mijlocul ghemului se realizează temperaturi maxime de 20°C (la 0°C temperatura exterioară) şi până la 25°C când afară temperatura este foarte scăzută. Când temperatura exterioară ajunge aproape de 14°C, spre sfârşitul lunii ianuarie, începutul lunii februarie, albinele încep să se mişte mai activ, produc căldură mai multă iar temperatura din ghem începe să crească odata cu aceasta crescand si consumul de hrana,de aceia apicultorul trebuie sa aibe grija atunci can prinde o zi cu temperatura mai ridicata,sa faca hranire suplimentara cu serbet sau turta de miere. Dacă în interiorul acestuia, când se începe creşterea puietului, temperatura este de 34-35°C, temperatura cojii ghemului, a stratului extern de albine se menţine în jurul valorii de 6-8°C. Cât timp sunt în ghem, pe timpul iernii, albinele încălzesc doar ghemul şi nu interiorul stupului, diferenţa de temperatură dintre interiorul stupului şi exterior fiind doar de 1-2°C.
Producerea căldurii în timpul iernii se face pe seama consumului de miere. Albinele se hrănesc cu mierea şi păstura care se află doar în fagurii ocupaţi de ghem. Ele se mişcă în sus, pe faguri, apoi spre peretele din spatele stupului. Cantitatea de miere consumată de o familie normal dezvoltată pe timpul iernii variază între 7 şi 10kg. Odată cu apariţia puietului, spre sfârşitul iernii, odată cu creşterea temperaturii creşte şi cantitatea de hrană consumată, iar familia intră în perioada înlocuirii albinelor bătrâne, de toamnă, cu cele tinere, de primăvară.
Familiile de albine trebuiesc atent supravegheate iarna,supravegherea acestora are drept scop depistarea în timp util a situaţiilor critice care pot să apară în viaţa albinelor, într-un sezon când ele nu-şi pot restabili singure starea normală şi drept urmare se impune intervenţia apicultorului.Controlul auditiv,se face cu ajutorul unui furtun de cauciuc lung de 1 m şi cu diametrul interior de circa 1 cm. În momentul efectuării controlului, unul din capetele furtunului se ţine în dreptul urechii, iar celălalt se introduce prin urdiniş sub ghem, până percepem bine zumzetul din interiorul stupului.
Ascultarea se face în mod obligatoriu din două în două săptămâni, în prima jumătate a iernii (noiembrie şi decembrie) şi săptămânal, în ultima parte a ei (ianuarie-martie). Controlul auditiv mai poate fi efectuat şi prin alipirea urechii de peretele din faţă a stupului sau cu stetoscopul medical.
În timpul ascultării, se pot percepe zumzete emise de familia de albine de intensităţi diferite, care au semnificaţii diferite. Astfel, un zumzet uniform, nu prea intens, indică o iernare normală. Un zumzet intens denotă că iernarea nu decurge normal.Un zumzet slab, asemănător foşnetului de frunze, indică lipsa hranei, iar un zumzet prelung, neuniform, plângător, sugerează absenţa mătcii. În cazul în care nu se percepe nici un zgomot se recurge la loviri uşoare în peretele stupului.
Dacă familia răspunde rapid printr-un zumzet puternic, care se potoleşte imediat, înseamnă că iernarea decurge normal. Dacă nu se aude nimic la loviri repetate în peretele stupului, înseamnă că familia a murit.
Supravegherea iernării familiilor de albine se rezumă la controlul auditiv, la examenul resturilor ce se scot periodic de pe fundul stupului şi la curăţirea zăpezii sau a gheţii de la urdiniş.
În timpul ascultării, se pot percepe zumzete emise de familia de albine de intensităţi diferite, care au semnificaţii diferite. Astfel, un zumzet uniform, nu prea intens, indică o iernare normală. Un zumzet intens denotă că iernarea nu decurge normal.Un zumzet slab, asemănător foşnetului de frunze, indică lipsa hranei, iar un zumzet prelung, neuniform, plângător, sugerează absenţa mătcii. În cazul în care nu se percepe nici un zgomot se recurge la loviri uşoare în peretele stupului.
Dacă familia răspunde rapid printr-un zumzet puternic, care se potoleşte imediat, înseamnă că iernarea decurge normal. Dacă nu se aude nimic la loviri repetate în peretele stupului, înseamnă că familia a murit.
Supravegherea iernării familiilor de albine se rezumă la controlul auditiv, la examenul resturilor ce se scot periodic de pe fundul stupului şi la curăţirea zăpezii sau a gheţii de la urdiniş.
Examinarea resturilor de pe fundul stupilor,se efectuează lunar pe baza resturilor scoase cu ajutorul unei tije metalice îndoită la capăt în unghi drept şi înfăşurată în tifon sau în vată, pentru a nu produce zgomot în timpul raclării.Pe baza structurii resturilor raclate de pe fundul fiecărui stup se poate stabili modul în care decurge iernarea. Astfel, un număr mic de albine moarte (10 -15 buc) indică o iernare bună.Dacă numărul de albine moarte este mare, înseamnă că familia a intrat în iarnă cu un număr mare de albine bătrâne (se recunosc prin faptul că au corpul de culoare neagră şi lucios, datorită uzurii perişorilor acoperitori) sau s-au îmbolnăvit pe parcurs.Existenţa unor albine moarte mucegăite denotă o umiditate prea ridicată în stup (pentru a o diminua se intensifică aerisirea cuibului). Prezenţa unor albine decapitate, a sfărâmăturilor de faguri şi a excrementelor de şoareci indică pătrunderea şoarecilor în stup, iar cea a unor albine cu abdomenul umflat realizează o hrană de calitate inferioară sau îmbolnăvirea de diaree.Prezenta cristalelor de miere denotă cristalizarea mierii în faguri ca urmare a unei ventilaţii prea puternice.Scândura de zbor şi urdinişul se curăţă de gheaţă şi de zăpadă cu ajutorul unui metal încălzit, pentru a nu produce zgomot. Dacă zăpada depusă la urdiniş este afânată, ea nu va fi îndepărtată deoarece permite accesul în stupi şi constituie, în acelaşi timp, un bun strat termoizolant.
In perioada cuprinsă între sfârşitul lunii ianuarie şi începutul lunii februarie, dacă timpul este prielnic, familia de albine asigurată cu provizii de hrană suficientă şi protejată de schimbările bruşte de temperatură, matca începe ouatul.
Temperatura din interiorul ghemului urcă până la 34-35°C, creându-se astfel condiţii optime pentru creşterea puietului. Până la zborul de curăţire matca depune zilnic între 20-100 ouă zilnic.După efectuarea zborului şi apariţia în natură a nectarului şi polenului proaspăt, de la plantele melifere cu înflorire devreme şi pomii fructiferi, ponta mătcii se intensifică ajungând, în luna aprilie, la o medie de 1000 ouă pe zi.
La sfârşitul lunii aprilie familia de albine este formată numai din albine eclozionate de curând. Dacă albinele care au iernat pot hrăni doar o singură larvă, având o capacitate de hrănire a puietului foarte redusă, albinele tinere, eclozionate primăvara, pot hrăni 2-3 sau chiar 4 larve. Datorită acestei capacităţi mari de hrănire a larvelor posedată de către aceste albine tinere, a disponibilităţii nectarului şi polenului proaspăt, a intensificării pontei mătcii, ritmul de creştere, de dezvoltare a familiei de albine se accelerează, familia intrând în următoarea perioadă,
MATCA
Primăvara, albinele lucrătoare clădesc cuiburi de matcă. Oul de matcă în sine nu este cu nimic diferit de cel de albină lucrătoare, fiind acelaşi ovul fecundat din care ies femele. La ieşirea din ou după trei zile, puietul e încă acelaşi, însă larvele din cuiburile de matcă se dezvoltă în mătci datorită faptului că primesc lăptişor de matcă de mâncare. Totuşi, titlul de matcă nu e atât de uşor de obţinut: e obicei există circa zece cuiburi de matcă, din care ies tot atâtea candidate la titlu. Dintre ele, una singura va ajunge matcă, şi anume cea care va supravieţui luptei pe viaţă şi pe moarte pentru conducerea stupului. In acest timp, matca cea veche părăseşte stupul, mutându-se într-unul nou.
Este singura femela perfecta si singura fecundata din stup, fiind raspunzatoare de inmultirea familiilor de albine. De obicei in stup este o singura matca, avand corpul mai lung(20-25 mm), capul mic, abdomenul foarte dezvoltat, aripi mai mici si o greutate de 250-280 mg.
MATCA
Primăvara, albinele lucrătoare clădesc cuiburi de matcă. Oul de matcă în sine nu este cu nimic diferit de cel de albină lucrătoare, fiind acelaşi ovul fecundat din care ies femele. La ieşirea din ou după trei zile, puietul e încă acelaşi, însă larvele din cuiburile de matcă se dezvoltă în mătci datorită faptului că primesc lăptişor de matcă de mâncare. Totuşi, titlul de matcă nu e atât de uşor de obţinut: e obicei există circa zece cuiburi de matcă, din care ies tot atâtea candidate la titlu. Dintre ele, una singura va ajunge matcă, şi anume cea care va supravieţui luptei pe viaţă şi pe moarte pentru conducerea stupului. In acest timp, matca cea veche părăseşte stupul, mutându-se într-unul nou.
Este singura femela perfecta si singura fecundata din stup, fiind raspunzatoare de inmultirea familiilor de albine. De obicei in stup este o singura matca, avand corpul mai lung(20-25 mm), capul mic, abdomenul foarte dezvoltat, aripi mai mici si o greutate de 250-280 mg.
