Teiul sau Tilia, este genul cecuprinde aproximativ 30 de specii de arbori, nativi zonelor temperate a emisferei nordice, în Asia (unde majoritatea diversităţii speciilor este găsită), Europa şi estul Americii de Nord.Speciile de Tei constau în copaci foioşi, teiul cu frunza mare (fluturesc); teiul cu frunza mică (pucios); teiul argintiu sau teiul alb., ajungând de la 20 la 40 m înălţime, cu frunze străbătute de nervuri şi anvergura de 6-20 cm şi flori cu sămânţă dicotiledonată, teiul pucios (roşu, de deal) cu frunze mici, pe faţa de deasupra de o coloraţie verde-închis, cu florile mărunte, albe-gălbui şi mirositoare, cu fructele ca nişte mărgeluşe ruginii, înfloreşte în iunie-iulie. Numărul exact de specii este incert deoarece multe dintre ele hibridizează spontan, atât în sălbăticie cât şi cultivate.
Cantitatea de miere produsă la hectar este de 940 kg la teiul argintiu şi 460 kg la teiul pucios. Prima specie care înfloreşte este teiul cu frunza mare, urmează teiul pucios la 10-16 zile şi apoi la 20-22 zile faţă de teiul cu frunza mare, înfloreşte teiul argintiu.Durata de înflorire a celor trei specii luate împreună este în medie de 30 zile. Toate soiurile de tei din ţara noastră sunt melifere, dar sunt şi ani în care - mai ales teii din pădurile situate în regiunile de stepă - nu secretă nectar. Cea mai răspândită specie de tei este teiul alb, care înfloreşte în iunie şi este cel mai căutat de albine. Uneori secreţia este atât de mare încât în lumina soarelui nectarul apare ca o picătură de rouă. Pe anterele florilor se găseşte puţin polen, fapt pentru care ele nici nu sunt cercetate de albine. S-a observat că secreţia de nectar la tei este mai abundentă dimineaţa şi seara. În ţara noastră, teiul înfloreşte la un interval de cea. 20-25 zile după înflorirea salcâmului. Spre deosebire de salcâm, culesul de tei este de durată mai lungă, în special în pădurile formate din mai multe varietăţi. În ceea ce priveşte secreţia de nectar, teiul este capricios. Acolo unde factorii locali favorizează o mai mare umiditate a aerului, secreţia de nectar se menţine, aşa cum se întâmplă în nordul Dobrogei şi în regiunile limitrofe, unde teiul dă producţii aproape constante în fiecare an. Culesuri slabe în unii ani sau lipsa culesului sunt din cauza condiţiilor de timp neprielnice primăvara, când se formează mugurii florali şi mai ales dacă timpul este neprielnic în timpul înfloritului. Dacă teiul înfloreşte pe timp ploios, nectarul este diluat, dacă nu complet spălat din cauza florilor care sunt deschise. Culesul de tei nu este întotdeauna asigurat, chiar când înfloritul este foarte bogat, din cauza slabei secreţii a nectarului. Intensitatea înfloririi variază la tei de la un an la altul. De asemenea, precipitaţiile atmosferice din anul precedent determină cantitatea florilor şi a nectarului în anul respectiv. Aceasta constituie aşa-numita periodicitate a teiului. Ca la oricare altă specie, şi la tei s-a constatat că după o înflorire abundentă urmează o alta mai puţin intensă. Un pericol mare pentru tei îl constituie îngheţurile de primăvară, când sunt distruşi mugurii florali. La fel, ploaia sau frigul în timpul înfloririi compromit culesul. După constatările făcute de cercetători şi apicultorii, în afară de condiţiile atmosferice, o influenţă mare asupra secreţiei de nectar o au şi condiţiile de creştere a teiului, varietatea lui, poziţia ramurilor înflorite faţă de coroană, solul, relieful, desimea plantaţiei etc. Astfel, teiul crescut în zona de cernoziom are o secreţie de nectar mai abundentă (27,5 mg la o floare) decât teiul crescut pe sol argilos (22,43 mg). Teiul cu frunza mare produce mai mult. nectar (11,5 mg) decât cel cu frunza mică (7,46 mg). Teiului îi prieşte mai mult în locurile deschise decât în locurile umbrite; crescut în defrişări de păduri (în al doilea an de la defrişare) secreţia de nectar a fost de 11,54 mg faţă de 4,37 mg cât a dat în locuri umbrite. Aşezarea florii în coroană este un alt element ce condiţionează producţia de nectar. Pe timp de secetă florile îndreptate spre nord dau mai mult nectar (7,5 mg) decât cele aşezate spre sud (6,4 mg). Situaţia se inversează însă după o ploaie când dau mai mult nectar (10,6 mg) florile îndreptate spre sud decât cele îndreptate spre nord (6,00 mg).
Doar în lipsa nectarului albinele adună şi polen. Florile sunt mici, de culoare galbenă-verzuie, cu o aromă caracteristică ce se răspândeşte departe.Cele mai mari masive (5456 ha de tei, din cea. 3100 ha valorificabile) sunt în jurul Snagovului (masivul Lipia, Bojdoni, Ciofliceni), la sud de Bucureşti (Mihai Bravu, Comana, Călugăreni), lângă Titu (Vânătorii Mici, Cernica, Căscioarele, Cosoba-Rîioasă etc.).Masivul de tei din Moldova Iaşi Reşiţa , Oraviţa, Lipova, Deta, Bozovici , Moldova
Teiul sau Tilia, este genul cecuprinde aproximativ 30 de specii de arbori, nativi zonelor temperate a emisferei nordice, în Asia (unde majoritatea diversităţii speciilor este găsită), Europa şi estul Americii de Nord.Speciile de Tei constau în copaci foioşi, teiul cu frunza mare (fluturesc); teiul cu frunza mică (pucios); teiul argintiu sau teiul alb., ajungând de la 20 la 40 m înălţime, cu frunze străbătute de nervuri şi anvergura de 6-20 cm şi flori cu sămânţă dicotiledonată, teiul pucios (roşu, de deal) cu frunze mici, pe faţa de deasupra de o coloraţie verde-închis, cu florile mărunte, albe-gălbui şi mirositoare, cu fructele ca nişte mărgeluşe ruginii, înfloreşte în iunie-iulie. Numărul exact de specii este incert deoarece multe dintre ele hibridizează spontan, atât în sălbăticie cât şi cultivate.
Cantitatea de miere produsă la hectar este de 940 kg la teiul argintiu şi 460 kg la teiul pucios. Prima specie care înfloreşte este teiul cu frunza mare, urmează teiul pucios la 10-16 zile şi apoi la 20-22 zile faţă de teiul cu frunza mare, înfloreşte teiul argintiu.Durata de înflorire a celor trei specii luate împreună este în medie de 30 zile. Toate soiurile de tei dinţara noastră sunt melifere, dar sunt şi ani în care - mai ales teii din pădurile situate în regiunile de stepă - nu secretă nectar. Cea mai răspândită specie de tei este teiul alb, care înfloreşte în iunie şi este cel mai căutat de albine. Uneori secreţia este atât de mare încât în lumina soarelui nectarul apare ca o picătură de rouă. Pe anterele florilor se găseşte puţin polen, fapt pentru care ele nici nu sunt cercetate de albine. S-a observat că secreţia de nectar la tei este mai abundentă dimineaţa şi seara. În ţara noastră, teiul înfloreşte la un interval de cea. 20-25 zile după înflorirea salcâmului. Spre deosebire de salcâm, culesul de tei este de durată mai lungă, în special în pădurile formate din mai multe varietăţi. În ceea ce priveşte secreţia de nectar, teiul este capricios. Acolo unde factorii locali favorizează o mai mare umiditate a aerului, secreţia de nectar se menţine, aşa cum se întâmplă în nordul Dobrogei şi în regiunile limitrofe, unde teiul dă producţii aproape constante în fiecare an. Culesuri slabe în unii ani sau lipsa culesului sunt din cauza condiţiilor de timp neprielnice primăvara, când se formează mugurii florali şi mai ales dacă timpul este neprielnic în timpul înfloritului. Dacă teiul înfloreşte pe timp ploios, nectarul este diluat, dacă nu complet spălat din cauza florilor care sunt deschise. Culesul de tei nu este întotdeauna asigurat, chiar când înfloritul este foarte bogat, din cauza slabei secreţii a nectarului. Intensitatea înfloririi variază la tei de la un an la altul. De asemenea, precipitaţiile atmosferice din anul precedent determină cantitatea florilor şi a nectarului în anul respectiv. Aceasta constituie aşa-numita periodicitate a teiului. Ca la oricare altă specie, şi la tei s-a constatat că după o înflorire abundentă urmează o alta mai puţin intensă. Un pericol mare pentru tei îl constituie îngheţurile de primăvară, când sunt distruşi mugurii florali. La fel, ploaia sau frigul în timpul înfloririi compromit culesul. După constatările făcute de cercetători şi apicultorii, în afară de condiţiile atmosferice, o influenţă mare asupra secreţiei de nectar o au şi condiţiile de creştere a teiului, varietatea lui, poziţia ramurilor înflorite faţă de coroană, solul, relieful, desimea plantaţiei etc. Astfel, teiul crescut în zona de cernoziom are o secreţie de nectar mai abundentă (27,5 mg la o floare) decât teiul crescut pe sol argilos (22,43 mg). Teiul cu frunza mare produce mai mult. nectar (11,5 mg) decât cel cu frunza mică (7,46 mg). Teiului îi prieşte mai mult în locurile deschise decât în locurile umbrite; crescut în defrişări de păduri (în al doilea an de la defrişare) secreţia de nectar a fost de 11,54 mg faţă de 4,37 mg cât a dat în locuri umbrite. Aşezarea florii în coroană este un alt element ce condiţionează producţia de nectar. Pe timp de secetă florile îndreptate spre nord dau mai mult nectar (7,5 mg) decât cele aşezate spre sud (6,4 mg). Situaţia se inversează însă după o ploaie când dau mai mult nectar (10,6 mg) florile îndreptate spre sud decât cele îndreptate spre nord (6,00 mg).
Cantitatea de miere produsă la hectar este de 940 kg la teiul argintiu şi 460 kg la teiul pucios. Prima specie care înfloreşte este teiul cu frunza mare, urmează teiul pucios la 10-16 zile şi apoi la 20-22 zile faţă de teiul cu frunza mare, înfloreşte teiul argintiu.Durata de înflorire a celor trei specii luate împreună este în medie de 30 zile. Toate soiurile de tei din
Doar în lipsa nectarului albinele adună şi polen. Florile sunt mici, de culoare galbenă-verzuie, cu o aromă caracteristică ce se răspândeşte departe.Cele mai mari masive (5456 ha de tei, din cea. 3100 ha valorificabile) sunt în jurul Snagovului (masivul Lipia, Bojdoni, Ciofliceni), la sud de Bucureşti (Mihai Bravu, Comana, Călugăreni), lângă Titu (Vânătorii Mici, Cernica, Căscioarele, Cosoba-Rîioasă etc.).Masivul de tei din Moldova Iaşi Reşiţa , Oraviţa, Lipova, Deta, Bozovici , Moldova
Mierea de Tei preia din calitatile de exceptie ale florilor din care provine, are calitati linistitoare fiind prescrisa si in afectiunile sistemului nervos si in insomnii, fiind un bun si natural sedativ nervos,dar si afectiunile aparatului respirator precum bronsitele sau chiar tuberculoza.
Mierea de Tei este trecuta in categoria celor mai bune si celor mai apreciate sorturi de miere, bogata in vitamine (mai ales vitamina B1 thiamina) si aminoacizi, in sedimentul ei granulele de polen ajungand pana la 70-80 % .Mierea de tei este mierea produsa de albine din nectarul florilor de tei(tilia).Este o miere destul de deschisa la culoare,cu reflexe verzui.Aroma placuta, aminteste de florile de tei.De altfel,se atribuie mierii de tei proprietetile medicinale ale plantei de origine.Cristalizeaza destul de repede la rece.
Indicatii terapeutice:
Mierea de tei este recomandata pentru:
- bun remediu impotriva oboselii, stresului si un calmant al sistemului nervos, are un efect linistitor, ajuta in tratarea insomniilor;
- utilizata frecvent in tratarea crampelor, a bolilor renale;
- anti-microbian si anti-inflamator, ajuta in tratamentul guturaiului, a răcelii, tusei si a iritatiilor gatului, laringita, bronsita, traheita;
- bun mijloc profilactic si remediu in pneumonii, astm bronsic, stari nervoase, tuberculoza;
- foarte bogata in vitamine, cu predilectie vitamina B1 (thiamina) si aminoacizi estentiali;
- bun fortifiant pentru cord;
- actioneaza favorabil în ranile purulente si in arsuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu