Propietati Curative ale Mierei

               "AMBROZIA  PAMANTENILOR "   

    Din vremuri stravechi,dacii erau renumiţi producători de miere, omul a descoperit mierea si produsele stupului de albine nu numai ca aliment, ci si ca medicament. Apicultura era practicata inca din secolul al VII-lea i.Hr., existind o serie de marturii in acest sens,daci fiind renumiti pentru aceasata activitate.Tablitele mesopotamiene, ca si papirusurile egiptene, mentioneaza, printre altele, faptul ca mierea si ceara de albine erau folosite ca medicament. La originea sa, mierea era rara, fiind rezervata la inceput in serviciul religios, pentru a-i venera pe zei sau pentru a hrani animalele sacre. Scrierile din antichitatea greco-romana abunda in mentionari despre mierea de albine si utilizarea ei medicala, fiind creata o adevarata mitologie in jurul acesteia si subliniindu-se numeroasele sale proprietati medicinale: antiseptic, tonifiant, sedative, febrigug, aperitiv si digestiv.Aristotel, de exemplu, a scris sase volume despre albine si produsele lor, recomandind propolisul drept remediu in plagi supurate. Hipocrate, cel mai de seama medic al Antichitatii, mai tirziu Pliniu, Galien si Dioscoride vorbesc, de asemenea, despre miere, folosita intr-o serie de boli. In lucrarea sa Despre mijloacele de vindecare, Dioscoride considera mierea un adevarat panaceu, indicind-o in boli de urechi, de piept sau rinichi, in vindecarea ranilor si a plagilor.Previne imbolnavirea,grabeste vindecarea,alunga cele mai de temut infectii si trateaza cu succes zeci de boli.   

     Mierea ca medicament reprezinta doar o parte a apiterapiei. Calitatile extraordinare ale mierii - medicament si aliment pretios in acelasi timp - sint cunoscute inca din antichitate. Tracii numeau mierea hrana vie.

Mierea se asimileaza foarte usor de catre organism si ne ofera energie si substante bioactive si nutritive. Continutul de microelemente al mierii este similar celui al singelui uman. Vitaminele B1, B2, B6, B12, enzime, flavoane, flavonoide, compusi aromatici, fitohormoni, acizi organici - lactic, citric, malic, oxalic, dextrina, compusi ai azotului - in total 435 de substante. Aceasta asigura mierii un loc aparte in reglarea functiilor organismului uman.Orice tip de miere are proprietati specifice: mierea de levantica lecuieste tusea si durerile de git, mierea de tei usureaza starile febrile si durerile gastrice, previne migrena, fiind un bun mijloc profilactic si remediu in pneumonii, astm bronsic, stari nervoase, tuberculoza; mierea de brad este utila in bolile cailor respiratorii, cea de salcim este un bun calmant si tonic, mierea de castan salbatic creste tensiunea arteriala, mierea de castan comestibil are actiune antimicrobiana, mai ales in bolile de stomac, intestinale si renale; mierea de izma este buna ca leac impotriva durerilor, antihemoragic, tonifiant, mierea de floarea-soarelui - utila in bronsite si boli de stomac.Mierea de flori de cimp are o puternica actiune antimicrobiana, cea de livada (de pomi fructiferi) vindeca afectiunile renale, pulmonare si intestinale. Mierea de munte are calitati deosebite in bolile de cai respiratorii si in alergii, fiind o insumare de substante nutritive si curative. Mierea este un remediu eficient in diferite boli interne si ale pielii - un excelent tonic pentru copii, convalescenti, pentru intarirea sistemului imunitar si pentru gravide. Luind in mod regulat miere - cite o lingurita dimineata, cu o ora inaintea micului dejun; o lingurita la doua ore dupa masa de prinz si o lingurita dupa cina - se normalizeaza tensiunea arteriala si digestia, se reduce cantitatea de acid gastric. In cazul colitelor si gastritelor, mierea se asimileaza mai bine cu putina apa calda in care se dizolva.

   Mierea este un aliment usor de digerat. Ea cuprinde un amestec de fructoza si glucoza intr-o forma care, fara a mai fi transformata de organism, se asimileaza direct, constituind o sursa de energie.100 de grame de miere, care furnizeaza 335 de calorii, contin 17,2 la suta apa si 81,3 la suta zaharuri: 38,19 la suta fructoza, 31,28 la suta glucoza si 5 la suta zaharoza, 6,83 la suta maltoza si alte dizaharide (aceasta in timp ce zaharul contine 0,1 la suta apa si 99,9 la suta zaharoza). La acestea se adauga vitamine (B1, B2, B6, C, PP), saruri minerale, oligoelemente, substante bactericide (3,21 la suta).Actiunile terapeutice ale mierii sint foarte cunoscute, ea avind actiune antibiotica, bacteriostatica, cicatrizanta, tonicardiaca, calmanta, regeneratoare.

Produsele apicole - mierea, laptisorul de matca, polenul, propolisul, veninul de albine si ceara - contribuie la intarirea organismului, astfel incit persoanele care le consuma reusesc sa evite aproape in totalitate orice afectiune.

- Mierea de mana,seva anumitor plante este folosita de insectele din familia Afidelor, care retin din ea substantele azotoase si elimina substantele zaharoase. Afidele traiesc pe numeroase specii de plante, dar mai ales pe conifere. Albinele ling zaharurile eliminate de pe frunzele populate de aceste insecte. Culoarea închisa a mierii de mana se datoreaza concentratiei ridicate de substante minerale, care îi confera si o mai mare vâscozitate.

- Laptisorul de matca se stie ca are un continut de vitamina din grupa B mai ridicat decit drojdia de bere. Are un rol deosebit in metabolismul celular, in activitatea creierului, reduce colesterolul din singe, este util in digestie, pentru combaterea insomniei, a anemiei pernicioase si refacerea glandelor cu secretie interna.Laptisorul este produsul unor glande ale albinelor doici si este destinat hranirii larvelor în primele trei zile, indiferent de casta din care fac parte, si constituie hrana matcii pe tot parcursul vietii acesteia. Laptisorul este un derivat al polenului ingerat. În compozitia lui intra proteine, lipide, vitamine, antibiotice, hidrati de carbon si acizi nucleici. Având un rol determinant în metabolismul larvelor si în sustinerea efortului matcii, laptisorul de matca poate fi considerat cel mai hranitor produs al stupului.

- Polenul este un aliment proteic deosebit de bogat in elemente necesare existentei plantelor, dar si organismelor animale. Intr-un kilogram de polen se contin atitea doze zilnice de ritin (vitamina P), cite ar fi necesare citorva zeci de oameni pentru a preveni un accident vascular la nivelul creierului. Un rol important pentru functionarea normala a sistemului nervos revine unei alte substante continute in polen - anevrina. In plus, polenul este un stimulent al poftei de mincare, inlesneste digestia, imbunatateste tonusul, alunga oboseala, previne rahitismul, caderea parului si chiar face sa creasca mai bine parul, hranindu-i radacinile.Graunciorii de polen sunt celule sexuale masculine, organul de reproducere mascul al plantelor superioare. Un rol deosebit în compozitia polenului îl au enzimele care accelereaza si regleaza procesele vitale. Polenul este astfel cel mai important element de crestere pentru albine, dar si pentru refacerea tesuturilor uzate.Este adus în stup tot de culegatoare, la ore la care umiditatea atmosferica este ceva mai crescuta, dimineata si spre seara.Dupa culoare, ne putem da seama de planta din care provine: albastrui de la nalba, rosu de la par, piersic, castan, galben-auriu de la alun si papadie, mov de la coriandru, negru de la mac, cenusiu de la soia, galben deschis de la floarea soarelui.Nu trebuie sa ne mire ca polenul pus în vânzare este multicolor, deoarece albinele nu culeg polen doar de la o singura planta, asa cum fac cu mierea, ci prefera diversitatea.Polenul este alcatuit din proteine, aminoacizi liberi, acizi grasi, vitamine, microelemente, hidrati de carbon, vitamine si antibiotice.Pentru albine, polenul mai vechi de un an este mai putin eficient, au observat prisacarii, deci si pentru om ar fi bine sa fie consumat polen proaspat.

- Pastura,polenul disponibil, neconsumat în stare proaspata, este depozitat si sufera transformarea în pastura, fiind supus unei fermentatii lactice.

- Propolisul este compus din rasini vegetale, balsam de diferite compozitii, ceara, uleiuri eterice, fier, microelemente - cupru, zinc, mangan, cobalt, la care se adauga polen, flavonoide, secretii ale glandelor salivare ale albinelor. Alaturi de miere, propolisul este un produs al albinelor cu proprietati curative deosebite, folosit ca mijloc de aparare impotriva microbilor si mucegaiurilor datorita actiunii sale bactericide, bacteriostatice, antifungice, fapt ce previne imbolnavirea albinelor.Propolisul este folosit ca biostimulator, care mareste rezistenta fizica si inlatura oboseala. Datorita proprietatilor sale antivirale, antitoxice si antiinflamatorii, propolisul isi gaseste tot mai multe utilizari. Este un bun stimulator al refacerii tesuturilor afectate de rani, taieturi si, mai ales arsuri, degeraturi. Este foarte util in vindecarea ranilor de la armele de foc, precum si in cicatrizarea operatiilor. Propolisul vindeca mucoasa bucala si este benefic in singerarile gingiilor. Balsamul de propolis protejeaza impotriva radiatiilor Roentgen si de alta natura.Secretat mai ales de mugurii plopului, dar si de cires, prun, brad, piersic, castan, pin, propolisul este si el cules de un numar restrâns de albine culegatoare. Rasinos, cleios, insolubil în apa, dar usor solubil în alcool, colorat de la galben la verde închis, dar si rosiatic si chiar negru, este cules mai ales în lunile august si septembrie.Albinele îl prelucreaza cu ajutorul poleinei, învelisul graunciorului de polen, care este regurgitata în amestec cu saliva încarcata de antibiotice, care sunt astfel încorporate în propolis.Continând numeroase antibiotice, este folosit de albine pentru îndepartarea din stup a agentilor patogeni. Substantele balsamice continute, aldehidele aromatice si uleiurile eterice, sunt degajate si purifica atmosfera din stup.

Efecte constatate:

- antimicrobian (distruge bacteriile si virusii)
- antiparazitar (anihileaza Giardia si Trichomonas)
- antiinflamator, cicatrizant si regenerant
- antioxidant
- antitumoral si radioprotector
- imunomodulator (stimuleaza producerea de anticorpi, crescând rezistenta corpului la boli)
- bronhodilatator (permitând eliminarea secretiilor), de unde eficacitatea în tratarea afectiunilor respiratorii, astm, bronsita, stari gripale

- Veninul de albine se foloseste in vindecarea astmului bronsic, a discopatiilor, artritelor, reumatismului, in tratarea hipertensiunii, a aterosclerozei, ca si pentru atenuarea durerilor reumatice, a celor datorate arteritei si ischiemiei.Destinat dusmanilor stupului, contine substante neurotoxice si corozive, ca acidul fosforic, acid formic, histidina, fosfataza D cu rol de hemolizant si melitina, care produce inflamarea tesutului în care a fost injectat veninul.Prin definitie, veninul este o substanta toxica, cu efect nociv. În doze terapeutice, acelasi venin poate avea efecte benefice, mai ales ca antiinflamator, motiv pentru care este folosit în tratamentul reumatismului.

- Ceara de albine a fost folosita inca in antichitate si tot de atunci i s-au recunoscut virtutile terapeutice. Si azi se foloseste ceara de albine la prepararea unor unguente si balsamuri. De asemenea, ceara este folosita si in cosmetica. Mierea se pastreaza in vase bine inchise, la rece si la intuneric, in incaperi curate si uscate. Atentie, mierea nu se va pastra in apropierea substantelor ce degaja mirosuri tari, caci absoarbe mirosurile. Mierea este contraindicata diabeticilor si obezilor.Albinele construiesc din ceara celulele fagurilor, în care sunt adapostite larvele sau rezervele de miere. Ceara este produsa de glande abdominale în pelicule translucide, incolore. Cu ajutorul picioarelor posterioare, aceste pelicule sunt desprinse, aduse în gura pentru a fi mestecate, apoi lipite pentru a alcatui celule perfecte ale fagurilor.Ceara nu este, deci, un produs de origine vegetala, ci o secretie a albinei.

    In epoca moderna, prin stuparitul rational, au fost puse in valoare si celelalte produse apicole: laptisorul de matca, polenul, veninul de albine etc., ajungindu-se la clasificarea lor in produse apicole naturale directe (mierea, ceara, propolisul, polenul, pastura, laptisorul de matca) si produse apicole derivate (cremele cosmetice cu ceara, unguente, tincturi, drageuri).

  Cum este fabricata mierea,mierea este substanta zaharoasa pe care o produc albinele prin colectarea nectarului floral si extrafloral sau a unui alt suc luat de pe plantele vii, prin transformarea lui, sub actiunea enzimatica a salivei si a sucului gastric al albinelor. In timpul depozitarii nectarului in celule, apa care este in plus va fi indepartata prin ventilare. Dupa aceea mierea este gata pentru a fi consumata (albinele capacesc fagurii). In acest caz, mierea va contine numai 20 la suta apa, cit este normal ca ea sa fie consumata. Pentru a obtine 1 litru de miere sint mecesare 5 kg de nectar. Mai adaugam si faptul ca pentru a cara 1 kg de nectar este nevoie de 20.000 pina la 100.000 de zboruri. Un roi de albine (30.000 la 60.000) poate fabrica 1 kg de miere pe zi. Calitatea si cantitatea de miere sint determinate de factorii geografici si botanici, precum si de sezon. Originea florala a nectarului influenteaza culoarea, gustul si viscozitatea mierii.

Intrebuintari ale mierii in diverse afectiuni:

- Medicina populara recomanda mierea in tratamentul bolilor de inima, dar nu in cantitati mari si cu ceai fierbinte. Cel mai bine este ca mierea sa fie luata in cantitati mici (1-2 lingurite, de doua-trei ori pe zi) cu lapte, fructe sau alte produse. Folosirea zilnica, timp de una-doua luni a mierii de albine va duce la imbunatatirea generala a bolnavilor, la normalizarea compozitiei singelui si la cresterea hemoglobinei.

- In stenocardie, bolnavii vor lua, de trei ori pe zi, cite o lingura din urmatorul amestec: 100 g suc de aloe, 300 g miere, 500 g nuci pisate si sucul de la una-doua lamii.

-In hipertonie, medicina populara recomanda ca mierea sa fie luata cu suc de legume: sfecla, morcovi, hrean (acesta va fi dat pe razatoare si se va lasa 36 de ore, dupa care se va stoarce) si lamiie. Se ia, timp de doua luni, cite o lingura, de doua-trei ori pe zi, cu o ora inainte de masa sau la doua-trei ore dupa masa. O alta reteta include suc de morcovi, hrean (acesta va fi tinut in prealabil in apa), miere si suc de lamiie. Amestecul va fi tinut intr-un borcan de sticla bine acoperit.

- Pentru bolnavii de TBC, medicina populara recomanda mierea cu lapte, sau cu diferite grasimi (unt, untura de gisca) si aloe: 100 g miere, 100 g unt, 100 g untura de gisca, 15 g aloe si 10 g cacao se pun pe foc, fara a fierbe insa. Se va lua cite o lingura din acest amestec, cu un pahar de lapte cald, de doua ori pe zi (dimineata si seara). 

- In caz de raceli, mierea (se recomanda mai ales miere de tei) se va lua, de asemenea, cu lapte cald (o lingura de miere la un pahar de lapte), cu suc de lamiie (sucul de la 1/2lamiie la 100g miere). In scop profilactic, se prepara un amestec de miere, suc de ceapa si de hrean, in cantitati egale. Din acest amestec se ia cite o lingura, de trei ori pe zi, inainte de masa. In caz de gripa se va prepara urmatorul amestec: usturoi dat pe razatoare si amestecat cu miere (proportie 1:1). Se ia cite o lingura de amestec (cu putina apa calduta) seara, inainte de culcare.

- In cazul unor afectiuni ale cailor respiratorii (laringite, faringite) guturai si sinuzita, se recomanda mestecarea timp de 15 minute, de una-doua ori pe zi, a unui figure de miere. Seara, inainte de culcare, se ia o lingura de miere cu un pahar de ceai sau lapte. Se amesteca sucul de la o lamiie cu 100g de miere. Se ia cite o lingura de amestec seara, inainte de culcare, cu ceai sau lapte. Se amesteca suc de ridiche neagra cu miere (parti egale) sau se scobeste o ridiche neagra si se pune miere inauntru. Se ia cite o lingura, de trei ori pe zi.Se amesteca suc de hrean si miere (proportii egale) si se ia cite o lingura, de doua ori pe zi, dimineata si seara. Medicul bulgar S. Mladenov recomanda inhalatii cu miere, timp de 15-20 de minute. Pentru gargara se va pregati o infuzie de musetel, la care se adauga o lingurita de miere.

- In afectiuni ale sistemului nervos se recomanda cite 30 g de miere, de trei ori pe zi. Un bun tonic si stimulant al sistemului nervos si endocrin se prepara din aloe, miere si suc de lamiie. Se iau 75 g frunze de aloe, se toaca si se pun intr-un vas de sticla. Se adauga 125 g de miere, se omogenizeaza, dupa care se adauga 50 g suc de lamiie. Se lasa la macerat cinci zile, dupa care se ia cite o lingura de amestec, de trei ori pe zi.

    Mierea a fost mentionata ca medicament înca din cele mai vechi timpuri. Biblia, Coranul, Talmudul contin si ele referinta de acest gen. În majoritatea cazurilor, era administrata ca panaceu universal, de la tratamentele împotriva calvitiei, la solutii contraceptive si îngrijirea plagilor. Efectul era sporit prin includerea de plante si seminte de plante medicinale.

Mierea este si azi o prezenta în medicina populara, fiind utilizata pentru tratarea afectiunilor cailor respiratorii superioare, pentru ulcerele pielii, pentru afectiuni gastrice.

La începutul secolului XX, oamenii de stiinta au început sa analizeze efectul antimicrobial.     
  Mierea este un antibacterian,antiviral si antifungic de exceptie.Cele mai multe bacterii,ciuperci si virusuri nu upravietuiesc in prezenta ei.In urma unor experimente repetate de laborator,s-a constatat ca microorganismele patogene lasate intr-un mediu cu miere pura sunt distruse intr-un interval cuprins intre cateva ore si cel mult cateva zile.Introducerea pe scara larga a antibioticelor a facut sa scada o vreme interesul fata de proprietatile curative ale mierii. În ultimele decenii, o data cu cresterea interesului fata de medicina alternativa, naturista, si în fata succesului evident al tratamentului cu miere si produse derivate, studiile au continuat:

- Hipocrate (460-357 î.Hr.) - îngrijirea ranilor;
- Celsius (cca. 25 d.Hr.) - laxativ, tratarea diareelor, a racelilor si a bolilor de ochi;
- Grecia si Roma antica - antiseptic pentru rani si ulcere ale pielii;
- Aristotel (384-322 î.Hr.) - boli de ochi si rani;
- Dioscorides (cca. 50 d.Hr.) - ulcere, arsuri de piele, inflamatii ale gâtului;
- China antica - abcese, calvitie, rani inflamate, conjuctivite, infectii ale cailor respiratorii.

   Mulţumită acţiunii bactericide şi cicatrizante, mierea se utilizează în tratarea plăgilor supurate şi al acelora care se cicatrizează greu. Se aplică, în acest scop, ca atare sau în amestec cu ulei vegetal, menţinându-se în permanenţă o igienă riguroasă a locului afectat.  Ca urmare a proprietăţilor antibacteriene, anestezice şi cicatrizante - efecte demonstrate ştiinţific, mierea prezintă efecte benefice în arsuri, ulcere varicoase, răni profunde (Bojor O., Popescu O).

   - Leziunile mucoasei bucale, se vindecă repede dacă din 3 în 3 ore se ţine în gură, un timp mai îndelungat, câte o linguriţă de miere.

   - Mierea diluată cu apă călduţă (1 lingură de miere  la 100 ml de apă) administrată cu 1 oră înaintea meselor, ameliorează aciditatea gastrică, calmează durerea, se comportă ca un pansament, contribuind şi la cicatrizarea ulceraţiei, în cazul celor care suferă de ulcer gastric. Această diluţie de miere în apă călduţă, se poate utiliza şi în completarea tratamentelor specifice în cancerul gastric. Apa, se poate înlocui cu laptele, mai ales în caz de ulcer.

   - În constipaţie, mierea în apă călduţă, sau mai bine într-un ceai laxativ răcit, dă rezultate bune, mai ales dacă este luată seara, înainte de culcare.

   - În afecţiuni urinare, mierea dă rezultate bune, fiind indicată în cistite, pielite, pielonefrite şi litiază renală.

   - Mierea se foloseşte ca adjuvant şi în tratamentul anghinei pectorale şi a infarctului miocardic.

   - Ceaiurile îndulcite cu miere, se utilizează cu eficienţă în bolile respiratorii (faringită, laringită, traheită, bronşită, viroze respiratorii, gripă).

Avertisment:

 Persoanele bolnave de diabet NU vor consuma miere şi produse din miere decât sub îndrumarea medicului! Copiii sub un an,NU vor consuma miere! Mierea poate fi o sursă potenţială de spori de Clostridium botulinum, care nu afectează tinerii şi adulţii cu o microfloră intestinală normală, dar care poate declanşa botulismul infantil la unii copii sub un an.


Atentie la depozitare!Mierea se pastreaza in locuri intunecoase,nu foarte reci,ca sa nu cristalizeze rapid,dar nici calduroase,ca sa nu-si piarda din calitati,temperatura ideala este in jurul a 15 grade celsius.